Ceasul mântuirii




Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia

odată, un călugăr bătrân, căruia I se dusese vestea pentru înţelepciunea sa. Într-o

dimineaţă, a venit la el un tânăr şi l-a întrebat:

- Sfinţia ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară

rău de toate păcatele ce le-am săvârşit de-a lungul vieţii. Dar, părinte, cât trebuie

noi să ne căim?

- Fiule, este de ajuns dacă te căleşti o singură clipă, înaintea morţii.

- Atât de puţin, părinte?

- Da, fiul meu!

- Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?

- Moartea poate veni oricând, aşa că aşteapt-o pregătit, m orice moment să

te poată găsi cu smerenie şi căinţă în suflet.

Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale

şi caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea

sufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viaţa

veşnică.

“Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi

oriunde şi oricând.”

Fericitul Augustin
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

SĂ-MI SPUI TU, DOAMNE!

" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

AICI -CANTARI BISERICESTI- LITURGICE

DESPRE IUBIRE, MILĂ SI MILOSTENIE

CATEVA PROOROCII DESPRE SFARSITUL LUMII